17 decembrie 2008 / 22:13

Recunoaste-ma..

O intalnire, una care sa nu fie stabilita.

Cum ma vei recunoaste? Hmm.. ei bine.. uite.. uite cum voi arata: voi fi exact cum nu au vrut sa fiu. Cum? Cum adica "cum?" ? Voi fi ca mine, voi semana doar cu mine. Ma vei vedea "imbracata" in culorile Toamnei. Si stii de ce? Pentru ca ma definesc (si ma intregesc) , le port oriunde (ascunse sub alte culori). Iar daca, totusi, nu vei vedea asta, atunci, poate le vei recunoaste in suflet. Te intrebi al cui suflet? Nu-ti pot spune pt ca nu sunt sigura. Iar daca ai noroc sa ma prinzi sub auspiciile unui anotimp, ma vei vedea zambind c-o frunza-n mana. De-ti va parea ciudat nu stiu, stiu doar ca asta sunt si asta voi fi.

Nu te astepta sa existe un echilibru cand ne vom vedea, pt ca, in ciuda zodiei, nu-l voi stabili. Totul se poate schimba si putin se poate completa, prin acele cuvinte (poate), pe care, doar gandul le va rosti, usor, cat sa nu imtrerupa vocile (curioase) .. Care voci? Ale cui voci? Nici aici nu sunt sigura (poate ale muzicii).

Unde ne vom vedea? Caci, m-am gandit c-am avea nevoie si de-un astfel de punct. Vreau sa ne vedem acolo unde ma duc eu uneori. Acolo unde-mi petrec eu cateodata (rar) , putin timp, atunci cand ma simt trista (pt ca asa mi-s, si cu perioade de-astea) si poate prost. Unde-i locul? Tot acolo, intre cer si apa si.. prea putina Toamna (acum).

La ce ora? Nu stiu. N-as vrea sa fie tarziu. As vrea sa fie o ora simpla, o ora potrivita, o ora pe care o vom putea accepta. Poti intarzia (rupe) cateva ace de timp, atatea cat trebuiesc doar, pt a nu lasa sa ajunga la destramarea.. memoriei.

Era sa uit.. Ziua, avem nevoie de-o zi. Fara noapte, doar zi. N-as vrea sa fie ziua de ieri, imi pare prea aproape si nu vreau. As vrea o zi in care sa nu ne fie frig (in suflet), o zi in care sa nu ne inghete cuvintele in ochi. As vrea sa fie ziua in care tu vei fi uitat. Crezi ca poti tine minte asta? Crezi ca ti-ai putea aminti ceva ce nu vei mai stii? Ti-ai putea aminti de cineva necunoscut? Ti-ai putea aminti ca ceva este acolo unde nu exista?

Cand ne vom intalni? Niciodata. Caci deja ai uitat. Acum astept sa-ti amintesti ca dincolo de niciodata este o alta linie. O linie ce nu poate fi innodata de mine, ci doar de timp.

Semnat:

E, NU octombrie.

N-a fost perfect.. sau n-a fost corect?

Discutia cu un prieten m-a "trezit" aseara (din apatia ce mi-o cauzase vremea) si mi-a "reprosat" ca nu pot tainui ceva vizibil. Am stabilit cu el ca in fiecare zi de Luni a acestei toamne, sa fac cate o poza la peisajul colorat, tot mai murdar (si mai sarac), de afara. Dar.. nu despre asta vreau sa scriu acum.

Nici despre curiozitatea mea catre teseract, despre ceea ce citesc cand vreau. Despre joaca mea cu un cub rubik. (sunt inca un copil curios)

Am sa scriu despre altceva..
Ei bine, am sa fiu un simplu hot acum, pt ca, fur o poveste, in urmatoarele randuri..

~ * ~

Ceva s-a intamplat, cineva a gresit putin (mai mult decat credea, sau, intentiona). Discutiile scrise sunt diversificate si (ne)chibzuite, uneori, uneori..

O discutie (in timp) in care nu a crezut si careia i-a raspuns intocmai prin ce credea (pur si simplu fara nici e intentie) a afectat ceva, in cineva, undeva, unde n-ar fi crezut.

A inceput jocul (figurativ), prin (si din) curiozitate. Crezand ca a citit un text obisnuit, comun, i-a raspuns printr-o altul, scris (nereal fata de cel primit). Da, cuvintele veneau, ochii le citeau, dar nu credeau in ele (poate asta n-a fost corect). cine-ar fi crezut?

O perioada (suficienta cat sa se poata realiza ca ceea ce citea nu era ceea ce credea), totul a continuat si a crescut in cuvintele scrise, in indrazneala lor. Desi, cele citite erau diferite fata de cele scrise.

Un punct. Si totul se oprise. O virgula, si totul a fost reluat.

La fel, nimic nu se schimbase. Dar, putin timp si tot ce fusese scris era (deja) gandit ca o viitoare mustrare de cuget. Nu mai era bine (poate asta a fost corect). Realizarea tarzie ca ceva se intamplase si (n-)ar fi trebuit.

Furia era incomoda cand taina se risipise. Nu trebuia sa fie asa (n-a fost perfect). Vroia sa se termine tot in 3 secunde (maxim) si sa nu mai stie nimic(!) despre tot ce se intamplase, in intorsatura pe care o luasera propriile lor cuvinte. Fara sa-si fi dat seama in momentele acelea, culpabilitatea se "cuibarea" pe furis in fiece cuvant.

Dar raspunsul citit, a fost surprinzator, intr-un mod placut, venit putin mai tarziu. La asta nu se asteptase deloc. Desi nu trebuia, a fost o bucurie (poate asta a fost perfect).

A doua zi, totul a inceput pt a se termina.
A stat pt a vedea plecand.
A mers pt.. nu stie inca.
A vrut sa ii spuna sa danseze impreuna, acolo, oriunde, afara, in frig si-n noaptea ce-ncepuse. Dar a tacut!

S-a intristat pt ca-i parea rau. Gresise. Realitatea fusese o mica si sincera incantare pt toate cuvintele evidente ce fusesera citite si scrise, desavarsit nerostite. Toata joaca asta de copii, devenise un trist gand. Un gand ce inca continua in prezent si zile legate cu un nod strans de confuzie.

Sunt doar randuri pline prin ganduri si goale prin cuvinte.
Sunt doar culorile dintr-o umbra.
Sunt doar privirile dintr-o singura intalnire.

~ * ~

Si.. melodiile (de rigoare) le voi exclude (cel putin in clipa asta) ..

Gata. Mi-a ajuns cat am scris. Trebuie sa verific daca mai suntem in octimbrie, afara.

Flori din gheata (desi, lalelele-mi plac)

22 septembrie (01:20)

Gandirea, uneori, cred ca poate fii un "front" de lucru, si, alteori, un scut "taiat" dintr-o perdea de apa..

Stiu ca e tarziu (pt mine) , mi-e somn si totusi n-as vrea sa adorm, inca.. As vrea sa mai ma gandesc putin.. la tot.. la nimic.. la lucrurile pe care cei din jurul meu le asteapta de la mine, la ceea ce am vrut si la ceea ce n-am facut. As vrea sa pot sa incep ceva ce-mi place.. nu stiu.. ma gandesc..

" - uite-te la tine, esti singura.
- singura? NU! libera? da.. "

Nu stiu de ce nu poate fii apreciata, ca pe un lucru sincer, bun, intr-o masura cat sa permita "functionarea" corecta a gandirii. Caci, pana la urma, simtim uneori, ca, gandirea cuiva ne limiteaza, limiteaza capacitatea sufletului nostru de a spune "sunt bine" , in loc sa tipe "ajutor".

" Tu ai o viata haotica, pune-ti ordine in ea. nu mai fi asa! "

Nu e haotica deloc, e doar.. putin dezordonata.. dintr-un punct de vedere al meu si, mai multe ale altora, daca-i pot spune asa.. In timp se v-a aranja, se v-a stabili fara sa cred intr-o "putere supranaturala" care sa decida intr-un mod nerevocabil pt mine. Se v-a defini cu ajutorul meu, fara sa cred in minuni (poate doar in cele 7, atat) pt ca, unele lucruri nu vor exista.

Ma astept mereu ca atunci cand vad o floare de gheata, sa fie calda.. dar uneori.. simt ca-mi ingheata sufletul de neputinta.. dar o sa fie bine.. desi, n-am sa pot fii de folos in tot ceea ce voi vedea cat voi fii treaza, dar, voi incerca..

Exista cateva "esente" pt suflet, in viata.. (nimicuri fara cusur.. fara ele!) .. inca ma gandesc, daca esentele sunt colorate..

In fine, se raceste ceaiul, printre slove si radacini (cubice) de cugete..

..vrdo

acolo sus.. undeva.. in spatele meu.. aproape de sufletul ce-l cred.. al meu.. departe prin prezenta fizica..
exista o lumina.. o lumina blanda..
o lumina plina de bunatate, cand ma gandesc la ea..
o lumina clementa prin culoare..
o lumina fauritoare de viata pin sentiment..
o lumina aducatoare de speranta prin simpla prezenta..
o lumina pe care vreau sa o consider a mea.. nu mereu.. doar un timp.. timpul cat voi fii eu, timpul cat voi reprezenta alter ego -ul meu..
timpul in care voi visa.. la ea.. lumina mea.. pana o voi uita..
pana cand timpul ma va certa pt ca am lasat ore bune din viata.. (privind frunzele uscate..)