N-a fost perfect.. sau n-a fost corect?

Discutia cu un prieten m-a "trezit" aseara (din apatia ce mi-o cauzase vremea) si mi-a "reprosat" ca nu pot tainui ceva vizibil. Am stabilit cu el ca in fiecare zi de Luni a acestei toamne, sa fac cate o poza la peisajul colorat, tot mai murdar (si mai sarac), de afara. Dar.. nu despre asta vreau sa scriu acum.

Nici despre curiozitatea mea catre teseract, despre ceea ce citesc cand vreau. Despre joaca mea cu un cub rubik. (sunt inca un copil curios)

Am sa scriu despre altceva..
Ei bine, am sa fiu un simplu hot acum, pt ca, fur o poveste, in urmatoarele randuri..

~ * ~

Ceva s-a intamplat, cineva a gresit putin (mai mult decat credea, sau, intentiona). Discutiile scrise sunt diversificate si (ne)chibzuite, uneori, uneori..

O discutie (in timp) in care nu a crezut si careia i-a raspuns intocmai prin ce credea (pur si simplu fara nici e intentie) a afectat ceva, in cineva, undeva, unde n-ar fi crezut.

A inceput jocul (figurativ), prin (si din) curiozitate. Crezand ca a citit un text obisnuit, comun, i-a raspuns printr-o altul, scris (nereal fata de cel primit). Da, cuvintele veneau, ochii le citeau, dar nu credeau in ele (poate asta n-a fost corect). cine-ar fi crezut?

O perioada (suficienta cat sa se poata realiza ca ceea ce citea nu era ceea ce credea), totul a continuat si a crescut in cuvintele scrise, in indrazneala lor. Desi, cele citite erau diferite fata de cele scrise.

Un punct. Si totul se oprise. O virgula, si totul a fost reluat.

La fel, nimic nu se schimbase. Dar, putin timp si tot ce fusese scris era (deja) gandit ca o viitoare mustrare de cuget. Nu mai era bine (poate asta a fost corect). Realizarea tarzie ca ceva se intamplase si (n-)ar fi trebuit.

Furia era incomoda cand taina se risipise. Nu trebuia sa fie asa (n-a fost perfect). Vroia sa se termine tot in 3 secunde (maxim) si sa nu mai stie nimic(!) despre tot ce se intamplase, in intorsatura pe care o luasera propriile lor cuvinte. Fara sa-si fi dat seama in momentele acelea, culpabilitatea se "cuibarea" pe furis in fiece cuvant.

Dar raspunsul citit, a fost surprinzator, intr-un mod placut, venit putin mai tarziu. La asta nu se asteptase deloc. Desi nu trebuia, a fost o bucurie (poate asta a fost perfect).

A doua zi, totul a inceput pt a se termina.
A stat pt a vedea plecand.
A mers pt.. nu stie inca.
A vrut sa ii spuna sa danseze impreuna, acolo, oriunde, afara, in frig si-n noaptea ce-ncepuse. Dar a tacut!

S-a intristat pt ca-i parea rau. Gresise. Realitatea fusese o mica si sincera incantare pt toate cuvintele evidente ce fusesera citite si scrise, desavarsit nerostite. Toata joaca asta de copii, devenise un trist gand. Un gand ce inca continua in prezent si zile legate cu un nod strans de confuzie.

Sunt doar randuri pline prin ganduri si goale prin cuvinte.
Sunt doar culorile dintr-o umbra.
Sunt doar privirile dintr-o singura intalnire.

~ * ~

Si.. melodiile (de rigoare) le voi exclude (cel putin in clipa asta) ..

Gata. Mi-a ajuns cat am scris. Trebuie sa verific daca mai suntem in octimbrie, afara.